What a 'fine' day
media: 5.00 din 14 voturi
| media: 5.00 din 14 voturi |
postat de reaper in 2009-09-23 20:08 | Based on...
Am plecat spre serviciu cu strigat de lupta pentru ca aveam niste imprimante de curatat si de trimis. Am ajuns la 7:05 si am intrat in ghiseul portarului:
- De ce ai venit la ora asta?
- La ora asta vin mereu.
- Da, dar programul tau este de la 8:30.
- Nu, nu a fost niciodata de la 8:30. Am venit de la 9:00, dar acum vin de la 7:00.
- A fost schimbat programul. Nu te-a anuntat nimeni?
- Nu m-a anuntat si nu cred ca a fost schimbat. Lamuresc eu asta mai tarziu. Da-ti-mi cheia ca sa intru.
- Nu pot sa-ti dau cheia pentru ca nu ai cod.
- Ba da, am cod.
- Bine, dar tot nu pot sa-ti dau cheia.
A deschis caietul minunat in care scria "informaticianul nu mai are voie sa deschida depozitul". Am petrecut urmatoarea ora si ceva alergand dupa cainele numarul 0 (asa ii spun eu) ca sa nu inghet.
Dupa 9:00 a aparut si Reli (femeia de servici).
- Buna, da-mi te rog ceva sa sterg imprimantele astea ca trebuie sa le trimit.
- N-am de unde.
- Macar o carpa, ceva...
- Am primit 3 carpe pentru luna asta.
- Dar macar o solutie de curatat?
- Nici atat.
Am lasat imprimantele la fel de prafuite cum le-am gasit si nu le-am mai trimis.
=>> Fast Forward
Inainte sa plec de la munca m-a sunat tatal meu si mi-a zis ca este in Bucuresti si sa ne intalnim ca mi-a adus o patura. Asteptam patura aia de vreo saptamana, de cand ma trezesc in fiecare dimineata iceberg. Am trimis mail catre IT-isti ca nu mai pot sa ajung si am plecat. Prima data am trecut pe la teatru sa iau bilete.
Faza #1: dezamagirea
- Mai aveti bilete la Poiana Boilor pentru maine?
- Nu.
Pe fata ei s-a citit un zambet sictiros imbinat cu un inconfundabil "Ce! Esti prost?! Acu' vii si tu?". In acele momente mi-am adus aminte ca luni as fi vrut de fapt sa merg dupa bilete, insa aveam programare la dentist. Am ajuns de la 17 la programare (exact cum trebuia). Am asteptat calm 15-20 de minute (si cand spun "calm" trebuie sa simti ca ceva se apropie). In tot acest timp am facut un test dintr-o revista si am aflat ca la prima intalnire sunt deschisa si optimista. Am ajuns la concluzia ca ar trebui sa mai cumpere si cateva reviste pentru barbati. Dupa aceasta perioada revelatoare a iesit doamna.
- Pot sa intru?
- Poti daca vrei, dar nu merge aparatul.
Mi-am facut o alta programare cu zambetul pe buze.
Faza #2: acceptarea
- Daca veneam de luni as fi gasit bilete?
- Nu, le-am vandut de saptamana trecuta.
De la Teatrul de Comedie trebuia sa ajung la Parcul Izvorul Rece. Am hotarat sa merg pe jos ca sa mai vizitez zona veche. Dupa 10 metri am regretat decizia. Pantofii cei noi imi strangeau degetelele incat simteam ca au luat foc. Si probabil ca tot sangele oxigenat era blocat in zona talpilor si nu mai ajungea la creier. Cum altfel as putea explica faptul ca, dupa marea mea realizare, am continuat sa merg pe jos desi o statie de RATB era la 2-3 minute distanta? Acum ma gandesc ce bine era daca asta ar fi fost singura problema...
M-am intalnit cu tatal meu si am mers la o terasa. El a comandat o bere la halba, eu un suc. Chelnerita s-a uitat ciudat la mine cand am zis suc ... nectar ... de portocale rosii. Probabil se astepta sa cer si eu o bere (m-am gandit) pentru ca am o varsta; dar ea nu stie ca eu nu mai beau alcool. Dupa vreo 20 de minute, in convorbire cu tatal meu.
- Dar tu ... aaa ... asa se poarta acum?
- Nu inteleg la ce te referi.
- Tricoul, asa este modelul ... sau este invers?
Nu era invers... nu era invers front - back, era invers inside - out; se vedeau toate cusaturile si etichetele. Nu am avut unde sa-l schimb, deci am mers asa pana acasa, cu fata plecata, resemnat de propria-mi prostie. In total 13 ore am stat cu tricoul pe dos. Si ma intreb ce s-ar fi intamplat daca mergeam totusi la intalnire cu colegii mei IT-isti. Mai eram oare imbracat adecvat?
Mihai